vineri, 17 ianuarie 2014

Gânduri din ziua de ieri

Fiind trezită de un gând care zăcea de ieri în mintea mea, nevrând să las pierdută trăirea avută, mi-am zis că îmi fac puțin timp de a împartăși momentul care m-a tras spre el.
M-am decis ieri să fac o plimbare, duceam dorul oamenilor necunoscuți, locurilor neștiute, ninsoarea îmi armoniza privirea i-ar vremea placută îmi înainta pașii. Și încep de a cerceta fiecare om care îmi iese in cale, fiecare dintre ei mi-au prezentat o anume trăire,un om care era așezat pe marginea drumului, care nu părea pierdut deloc, mi-a zâmbit, apoi s-a reîntors la ale lui, un om bine îmbrăcat, arătos care și-a atins servieta de geaca mea, nici macar nu s-a sinchisit să își ridice privirea de la gândurile lui, îmi întorc privirea spre dreapta și în traficul infernal îmi fac și eu locul cu privirea, oamenii modești care conduceau mașini nu de o frumusețe rară îi găseam senini, liniștiți poate cu o multitudine de probleme, dar care nu se lasau conduși de ele, cei care conduceau mașini luxurioase îi găseam cu privirea pierdută fără a observa albastru cerului care defapt nu e o culoare ci o liniște, înfundați în ideea de a face mai mult, de a nu pierde ceea ce a fost facut pana acum ci de a face tot mai mult,un zâmbet îngaduitor care se împrăștie pretutindeni, nu localizat pe buze și un fel de strat de aer blând in jur, o atmosferă cu ceea din unele clipe ale copilăriei mă i-a si imi arată copii care ies de la scoală, o gălăgie placută, am fost printre ei și cu ei pentru o clipă și totuși acest vag, mărunt văz, îmi este de ajuns pentru a-mi da o temeinică siguranță și a-mi transmite convingerea că știu ce trebuie și nu trebuie să fac. Buna purtare și colecționarea de fapte bune sunt acel unic al nostru avut de care putem orcând dispune, așadar se cuvine să faci bine cât mai e timp înainte de a ajunge la starea în care cerul nu mai e albastru ci întinecat pe tot restul vieții, că adunând amintiri frumoase, ne construim noi paradisul care nu-i decât o sumă de fapte bune.Dintr-o dată peisajul devine un spectacol, care este spart de către puhoiul de oamnei cu zgomot mare, cuvinte tremuratoare îmi înghesuie mintea  și  mă face sa reînnoiiesc clipă de clipă, mă face să învăț pe cine să îmi țin aproape sufletului, mă invața cum să înlocuiesc bunătatea cu răutatea, mă învată cum să pășesc pe jar atunci cand se găsește cineva sa mă încerce într-un fel sau altul și nu numai atât mă conservă într-un habitat în care atunci când sunt lăsată în el nu există durere.
Fericirea nu a încolțit din avuțiile materiale, ci din ale sufletului, ale celui care știe să simtă, ale celui care nu îi este frică să iubească și să recunoască, ale celui care a învățat că minciuna nu protejează bunătatea lumească.
Asta-i tot ce am îndemană, un sentiment atât de firav care mă învață cum să îl exprim și sa nu îl las din mână. Nimeni nu pleacă sau vine în viață noastră fără motiv, așa cum rana care a fost făcută de cel care a plecat din viața ta, va fi vindecată de cel care te va iubi pentru ceea ce ești.  





luni, 13 ianuarie 2014

Trandafirul din mijlocul grădinii

Odata cu ziua  însorita  îmi așez pătura în mijlocul curții, privirea  îmi este îndreptată spre cer,mă las pierdută in el. Visul își face și el locul pe pătura mea, o femeie suavă, cu mâini delicate, părul nu prea lung dar nici scurt doar potrivit, ușor ondulat atunci când este udat de ploaie, ochii căprui care  te face să te pierzi în adâncul lor au fost  observați de catre grădinarul care îsi privea  grădina cu mare drag.
Femeia își petrecea zi și noapte viața pe un scaun îndreptat spre geam, fara a schița nici  măcar o rază de zâmbet, florarul plin  de viață cu o privire senină își îndreaptă pașii spre ea, ușor îi atinge mâna și o duce în grădina plăcut mirositoare și îi așeaza scaunul în mijlocul ei, fiind încântat de prezența femeii, bărbatul îi prezintă cea mai prețioasă floare pe care el o crește în gradina avută dar ea rămâne neimpresionată,omul nu a renunțat și a continuat să o i-a de mâna săptamâni la rând pentru a readuce zâmbetul pierdut.
Fiind un florar cunoscut, omul primea vizite din orice colț al lumii, îi plăcea să își împartă frumusețea avută, astfel pe drumul de țară se da jos dintr-un autobuz prăfuit și mult prea folosit o fată cu niște ochi mari și buzele arse de soare care purta o pereche de papuci prea folosiți de la atâtea drumuri străbatute, dar nu vedeai oboseala in ochii ei pentru că zâmbetul îți fura orice gând și întrebare.
Nu era prima oara când ea își făcea prezența în grădina omului,cum ajungea acolo absorbea fiecare floare în parte și savura fiecare petec al acelei grădini.  
 Barbatul fiind colindat de multă lume nu i-a simțit prezența și nu numai,el era dedicat sufletește acelei femei suave, dar fără zîmbet.Într-una din zile fata cu buzele arse  de soare ajunge prea repede in grădina florarului, crezând că își va face apariția într-un final, ea începe de a uda grădina, de a privi fiecare floare in parte și ajungând la capătul grădinii a văzut ușa deschisă la casă, usor a intrat, si-a strigat vocea și a auzit un oftat în colțul camerei, era defapt grădinarul așezat în pat, fara nici o putere, vlagă, viață și ea s-a oferit să aibă grijă de flori ,bărbatul uimit și-a ridicat privirea din perna udată prea mult și i-a zis să fie atentă cu trandafirul din mijlocul grădinii.
Totul decurgea normal, soarele deschidea florile iar prezența lunii le închidea  , fata nefiind un bun cunoscător și crescător de flori, dealungul zilelor degetele erau înțepate de catre spinii trandafirului care necesita o atenție specială dar  văzând cum floarea își exterioriza frumusețea,ea nu mai ținea cont de câte înțepaturi colecta.
A venit și ziua când grădinarul si-a făcut din nou apariția în liniștea creată de el dar nu mai avea aceeași privire senină,cu mâinile la spate, pașii negrabiți, omul mângaie fiecare floare în parte și atunci când ajunge în mijlocul grădinii vede urmele scaunului, apoi tresare din linistea lui pentru că fata cu ochii mari îl i-a de mâna să mai facă un pas înainte pentru a vedea cum a înmugurit trandafirul. Ea își ridică zâmbetul spre el, un moment de tacere s-a creeat, unde el îi i-a mâna și vede cicatricile, ea nu il lăsa să spună nimic pentru că deja știa ce urmează și l-a alinat zicându-i că a învățat cum să pună mâna pe o floare cu spini și de acum încolo nu o sa mai colecționeze cicatrici.
Seara închide florile din nou,fata își ia rămas bun de la grădinar printr-un zambet, el printr-o îmbrățișare și înainte de a urca în autobuz grădinarul îi dă fetei o parte din trandafirul înmugurit, astfel intre ei a rămas o comunicare,neștiută dar dorită, neascunsă dar ireală.
Fiind trezită de arsura soarelui, zapacită de cap,îmi i-au pătura,mă îndrept spre casă și îmi fac timp să mă gândesc la visul avut.  
Nu trebuie sa fiu un elev sârguincios ca să știu bine lecția, odată ce a fost rostit adevărul, trebuie să merg mai departe și să recunosc totul fiindcă nu mai există colț unde să mă pot piti, calea-i barată definitiv.
Nu îmi găsesc rostul și folosul lângă oamenii care înca mai caută fericirea dar defapt ei o au și nu îmi pot da zâmbetul omului șters la fața, într-un final ce nu e de putință la oameni e cu putință la Dumnezeu!



marți, 7 ianuarie 2014

Fii ceea ce te definește pe tine!

În chip surprinzător, cu o gîndire prea lucidă, apari din nou lângă mine,la miile de chemări făcute,cu mii de promisiuni încălcate încă mai există loc de bine și pentru un om întunecat ca mine.
Se spune că atunci când capeți un răspuns te luminezi  indiferent de ce natura e el, i-ar atunci când adresezi o întrebare ai răspuns la ceea ce pe tine te  interesează doar cum frica umană este dezvoltară  prea mult sau mai bine zis neîncredere in sine, lansăm întrebările fără control si ajung tot la noi, uneori pauza de a găsi răspunsul  poate atinge întregul neant care are o putere de a dezvolta si amplifica  părțile negative dintr-o personalitate. 
Fiind un om prea transparent dar cu vointă ți-am adresat cuvinte însoțite de o realitate  cruntă si uitandu-mă in oglinda plină de praf care își are locul in mine de la prima suflare, mi-ai spus asa: " Ce fel de fiintă este aceea în care nu e loc de nici o vibrație și nici o devenire?" Nu m-ai am nevoie de răspuns si de intrebări,atunci cand explorezi fară mănusi realul,probabilități noi sunt și vor curge dealungul vieții, esenta nu o găsesti in ele ci in tine.
Nu caută fericirea in alții, descoper-o pe a ta întâi, nu  caută dragoste pâna n-ai tu deajuns pentru tine și nu  îți schimba felul tau de a fi doar pentru că o mâna de necunoscuți au reușit pentru o clipă să schimbe cursul inimii tale. 
Spiritualitatea din tine nu se hraneste cu acei oameni,fiindcă suntem orbi de fel, ne este dat sa vedem atât de radical tot ce se intampla in noi prin oameni ca ei, asa sa ajuns sa fie purificat binele de rau, așadar și un om uscat sufleteste iși are rostul in viata ta, cu ajutorul  lui  îți  creezi  granița sufletului. 
Meditația își are și ea rostul la fiecare cuvant construit de persoana ta la fel cum un om poate să intre in totalitate in  ceea ce e mai bun din tine intr-o clipită, de ce  întrebi un om cum poate să se atașeze atât de repede de un alt suflet?
De ce nu se înțelege ca unii oameni creeaza iubire prin bunătate si ea este confundată cu naivitate?  
Astăzi am mai pășit  o treaptă în întrebările de mai sus care m-au ținut intr-o intensa nehotarâre pentru  că te-am lăsat sa influentezi latura cea mai sensibila pe care un om poate să o aibă, prin nesiguranța ta, nu-ui așa ca e ciudat? 
Sensibilitatea te ajută intr-un final să scapi  de frica creeată de cei din jurul tău, și atunci când simți că mai ai un drum lung de bătut ,el este defapt aproape de final doar ca te așteaptă să crezi și tu cât de mult poți să duci, adică valorezi mult mai mult decât tu crezi!