În amintirea cuiva

Amintirea se definește prin persistența a ceva din trecut în prezentul  care se poate lega și de viitor. Se spune că atunci când un gând,faptă, ființă sau obiect care nu a mai fost echilibrat și este dat uitării, se creează amintirea, care poate fi interpretată în două modalități: pozitivă sau negativă. Este o acțiune nelimitată care își are  locul în noi până la ultima suflare, ba mai mult decât atât, creează existență trecutului ce a trecut...

Amintirea pozitivă este văzută ca un antidot care îți așează zâmbetul pe față, iar cea negativă, ca un virus care te chinuie,nu îți dă voie să te odihnești rațional sau sufletește.

Uneori nu depășim frica emoțională de a împărtăși amintirea avută, astfel nu reușim să traducem gândurile încrezătoare în fapte și ele vor rămâne  mister... neauzite. Amintirile pot fi vii și moarte, în acelaș timp - ele pot fi văzute și nevăzute; ele variază în funcție de trăirea avută sau mai mult decât atât, intensitatea dedicativă , care își are ultimul cuvânt în tot, este expusă în tot acest proces.

În amintirea cuiva, imprim acest gând care este adus la viață în fiecare zi;

-  dacă tu ai ști că inexistența ta încă mă mai ține trează, ai stopa și acel nimic rămas;

-  dacă tu ai ști că glasul tău îmi trezește interiorul nevăzut și neatins de nimeni, ai înceta să îmi vorbești...

Și totuși ai încercat să mă faci să te șterg din mine prin înlocuirea persoanei iubite, prin existența avută față de altcineva prin amintirile facute în lipsa mea ... prin respingere, nepăsare și orgolii.

Amintirea  îmi dă voie să respir,  să trăiesc , să visez, să te am lângă mine atunci când pleoapele se ating; anii care au trecut prin mine în lipsa ta sunt văzuți ca o dovadă a iubirii necondiționate , se face simțită lipsa ei tot mai mult, pentru unii este prostesc, imatur, pentru mine este o dovadă care prezintă realitatea în splendoarea ei.

Și atunci când va veni momentul de a-ți lăsa acest „testament „ îl voi face ca și până acum, în tăcere, fără voia ta, în prezența mea.

Poate te întrebi dacă există fericire în tot ceea ce am expus eu mai sus, poate te întrebi dacă există viață dupa ce ești amintirea cuiva, pentru mine este o mulțumire sufletească tot ceea ce am descris mai sus, sunt fericită că am fost iubită necondiționat, chiar dacă nu mai e în prezent acea iubire , este o dovadă pentru mine, o dovadă care nu îmi dă voie să obosesc în asteptarea mea,în amintirea cuiva.

"Amintirea este întotdeauna un loc de întâlnire."-Isabel Allende