M-am decis ieri să fac o plimbare, duceam dorul oamenilor necunoscuți, locurilor neștiute, ninsoarea îmi armoniza privirea i-ar vremea placută îmi înainta pașii. Și încep de a cerceta fiecare om care îmi iese in cale, fiecare dintre ei mi-au prezentat o anume trăire,un om care era așezat pe marginea drumului, care nu părea pierdut deloc, mi-a zâmbit, apoi s-a reîntors la ale lui, un om bine îmbrăcat, arătos care și-a atins servieta de geaca mea, nici macar nu s-a sinchisit să își ridice privirea de la gândurile lui, îmi întorc privirea spre dreapta și în traficul infernal îmi fac și eu locul cu privirea, oamenii modești care conduceau mașini nu de o frumusețe rară îi găseam senini, liniștiți poate cu o multitudine de probleme, dar care nu se lasau conduși de ele, cei care conduceau mașini luxurioase îi găseam cu privirea pierdută fără a observa albastru cerului care defapt nu e o culoare ci o liniște, înfundați în ideea de a face mai mult, de a nu pierde ceea ce a fost facut pana acum ci de a face tot mai mult,un zâmbet îngaduitor care se împrăștie pretutindeni, nu localizat pe buze și un fel de strat de aer blând in jur, o atmosferă cu ceea din unele clipe ale copilăriei mă i-a si imi arată copii care ies de la scoală, o gălăgie placută, am fost printre ei și cu ei pentru o clipă și totuși acest vag, mărunt văz, îmi este de ajuns pentru a-mi da o temeinică siguranță și a-mi transmite convingerea că știu ce trebuie și nu trebuie să fac. Buna purtare și colecționarea de fapte bune sunt acel unic al nostru avut de care putem orcând dispune, așadar se cuvine să faci bine cât mai e timp înainte de a ajunge la starea în care cerul nu mai e albastru ci întinecat pe tot restul vieții, că adunând amintiri frumoase, ne construim noi paradisul care nu-i decât o sumă de fapte bune.Dintr-o dată peisajul devine un spectacol, care este spart de către puhoiul de oamnei cu zgomot mare, cuvinte tremuratoare îmi înghesuie mintea și mă face sa reînnoiiesc clipă de clipă, mă face să învăț pe cine să îmi țin aproape sufletului, mă invața cum să înlocuiesc bunătatea cu răutatea, mă învată cum să pășesc pe jar atunci cand se găsește cineva sa mă încerce într-un fel sau altul și nu numai atât mă conservă într-un habitat în care atunci când sunt lăsată în el nu există durere.
Fericirea nu a încolțit din avuțiile materiale, ci din ale sufletului, ale celui care știe să simtă, ale celui care nu îi este frică să iubească și să recunoască, ale celui care a învățat că minciuna nu protejează bunătatea lumească.
Asta-i tot ce am îndemană, un sentiment atât de firav care mă învață cum să îl exprim și sa nu îl las din mână. Nimeni nu pleacă sau vine în viață noastră fără motiv, așa cum rana care a fost făcută de cel care a plecat din viața ta, va fi vindecată de cel care te va iubi pentru ceea ce ești.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu