Amintirea se definește
prin persistența a ceva din trecut în prezentul
care se poate lega și de viitor. Se spune că atunci când un gând,faptă, ființă
sau obiect care nu a mai fost echilibrat și este dat uitării, se creează
amintirea, care poate fi interpretată în două modalități: pozitivă sau
negativă. Este o acțiune nelimitată care își are locul în noi până la ultima suflare, ba mai
mult decât atât, creează existență trecutului ce a trecut...
Amintirea pozitivă este
văzută ca un antidot care îți așează zâmbetul pe față, iar cea negativă, ca un
virus care te chinuie,nu îți dă voie să te odihnești rațional sau sufletește.
Uneori nu depășim frica
emoțională de a împărtăși amintirea avută, astfel nu reușim să traducem
gândurile încrezătoare în fapte și ele vor rămâne mister... neauzite. Amintirile pot fi vii și
moarte, în acelaș timp - ele pot fi văzute și nevăzute; ele variază în funcție
de trăirea avută sau mai mult decât atât, intensitatea dedicativă , care își are
ultimul cuvânt în tot, este expusă în tot acest proces.
În amintirea cuiva,
imprim acest gând care este adus la viață în fiecare zi;
- dacă tu ai ști că inexistența ta încă mă mai
ține trează, ai stopa și acel nimic rămas;
- dacă tu ai ști că glasul tău îmi trezește
interiorul nevăzut și neatins de nimeni, ai înceta să îmi vorbești...
Și totuși ai încercat
să mă faci să te șterg din mine prin înlocuirea persoanei iubite, prin
existența avută față de altcineva prin amintirile facute în lipsa mea ... prin
respingere, nepăsare și orgolii.
Amintirea îmi dă voie să respir, să trăiesc , să visez, să te am lângă mine
atunci când pleoapele se ating; anii care au trecut prin mine în lipsa ta sunt
văzuți ca o dovadă a iubirii necondiționate , se face simțită lipsa ei tot mai
mult, pentru unii este prostesc, imatur, pentru mine
este o dovadă care prezintă realitatea în splendoarea ei.
Și atunci când va veni
momentul de a-ți lăsa acest „testament „
îl voi face ca și până acum, în tăcere, fără voia ta, în prezența mea.
Poate te întrebi dacă
există fericire în tot ceea ce am expus eu mai sus, poate te întrebi dacă
există viață dupa ce ești amintirea cuiva, pentru mine este o mulțumire
sufletească tot ceea ce am descris mai sus, sunt fericită că am fost iubită
necondiționat, chiar dacă nu mai e în prezent acea iubire , este o dovadă
pentru mine, o dovadă care nu îmi dă voie să obosesc în asteptarea mea,în amintirea cuiva.
- "Amintirea este întotdeauna un loc de întâlnire."-Isabel Allende