E ca și atunci când te pierzi în versurile unei melodii care se potrivesc cu întâmplările din viața ta, e ca și atunci când dreptatea ta e înțeleasă de cel de lângă tine pentru că la un moment dat au existat aceleași trăiri dar în parametrii diferiți, întru-un cuvânt, se acordă atenție și credibilitate faptelor sau lucrurilor care au mai fost simțite de altcineva, doar prin aprobare mai ajungem să credem în noi. De ce ai nevoie de sfatul cuiva când tu deja simți cea ce trebuie să faci? Îți este frică de tine însuți?
A ajuns rațiunea să conducă senzitivitatea din cauza fricii de sine.
Se spune că cea mai luciferică eroare din puct de vedere al creației este aceea de a reduce totul la un Spiritualism închis și separat de trup.
Omul se caracterizează în primul rând prin "suflarea divină" de aceea fiecare om are în sine o treaptă de naștere de copii, o treaptă de spiritualizare și o treaptă de veșnicie, care trebuiesc parcurse pentru a putea fi înțelese.
Mi s-a spus așa : "Să gândești ca și un om bătrân cu sufletul unui nou nascut și când totul se năruie, tu să mergi mai departe spre destin..."
Și când simt că picioarele nu o să mă mai ducă, am să pășesc cu privirea și când ea îmi va fi luată am să învăț să zbor cu sufletul fără frică și dacă până atunci vei rămâne lângă mine iubirea necondiționată va fi atinsă, fără așteptari, întrebari s-au răspunsuri.
"Iubirea cheamă iubire. Nu este atât de important ca să fii iubit, cât să iubeşti tu cu toată puterea şi cu toata fiinţa."
Constantin Brâncuși
