Uneori inveti sa simti fara cuvinte!!!

Nu imi vine sa cred ceea ce vad si aud uneori
: iubiri care se creaza peste noapte, copii care sunt conceputi si apoi neglijati, vorbe spuse care defapt nici nu isi au rostul.
Dar totusi spun un multumesc OMULUI care a sugerat ca sinceritatea ar trebui atinsa putin mai mult in conceptia unu om, am obosit sa intreb lumea : 'de ce nu suntem sinceri?' simplu...exista frica, neincredere si falsitate adica vrei sa fi ceea ce nu esti, dar am simplificat aceasta problema, nu mai intreb pe nimeni ce si cum, incerc sa inteleg ceea ce se intampla in jurul meu si observ cum unele cuvinte spuse de unii nu se potrivesc in piesele de teatru in care le joaca, nu este deajuns sa vorbesti pentru a demonsata ca esti potrivit pentru personajul din scenariu, trebuie sa si traiesti ceea ce ai pe foaie pentru ca altfel nu ai cum sa dai viata unei povesti care trebuie sa o inteleaga aproape fiecare om care este prezent la piesa ta de teatru...
Si in acele piese de teatru care am ajuns sa le vizionez linistita in scanulu uzat si cu un miros aparte am observat ca uneori multi din actori isi pierd vlaga deoarece nu li se mai acorda toat atentia care au avut-o o data si astfel au preferat sa devina ceea ce nu sunt! Alegerea lor...
Ce mai tot atatea intrebari de ce? cum?...sunt in zadar, mai bine incearca sa nu fi ca acea persoana pe care tu o intrebi de ce? si cum? incearca sa te corectezi pe tine cat mai mult pentru a avea capacitatea de a acapara cat mai multe cazuri si cel castigat vei fi tu, lucreaza zilnic la persoana ta incearca sa fi ceea ce ceri tu altora...
Pot sa iti fac o comparatie clara ca sa iti dai seama de cea ce vorbesc, sa intamplat sa intalnesc o persoana invalida... care inainte de a fi asa... a fost alaturi de cineva, a fost o perioada foarte frumoasa(dar artificiala) atunci cand ei au fost impreuna isi spuneu multe, isi promiteau multe si se pare ca intr-un final vorbele trebuiau puse in fapte, intr-un acident una dintre acele doua persoane a ramas invalida, si toate cele spuse intr-o zi sau dus...acea persoana a fost parasita, ei... unde este aici dragostea, sinceritatea, cuvantul???
Si ce sa vezi...victima a invatat sa accepte ceea ce ii sa intamplat...cu greu cu lacrimi in suflet dar a mers inainte. A trecut ceva vreme atat incat rana sa fie ingropata, dar ceea ce a rascolit acea durere a fost vestea pe care a primit-o intr-o zi si anume persoana pe care a iubit-o o data se afla intr-o stare foarte grava de sanatate imediat cum a auzit aceasta veste a facut tot posibilul sa ajunga la ea sa ii fie alaturi.
Dureroasa a fost intalnirea, cuvintele nu isi aveau locul, privirea vorbea iar vorba tacea si atunci persoana care era grav bolnava i-a cerut scuze pentru cele facute, au fost aceptate scuzele dar la final ii sa spus: te iubesc mult iti voi fi alaturi atunci cand vei avea nevoie de mine chiar daca tu nu ai facut acest lucru dar un singur lucru iti cer : nu mai construi castele din nisip pentru ca vezi foarte bine cum sunt duse de vant...
Asadar fa ceea ce trebuie sa faci, nu te retrage din razboi daca tu l-ai pornit, nu anunta ca vei juca intr-o noua piesa de taru daca tu nici macar nu iti faci aparitia.
Prefer sa sper la ceea ce este al meu adica destinul meu este ceea ce stiu eu sa fiu, si ceea ce am intalnit in putine persoane care isi vor avea mereu locul in inima mea este : liniste, credinta si incredere.
Nu trebuie sa spui zilnic unei persoane ca este speciala, este deajuns sa gasesti momentul potrivit si cuvintele potrivite, esenta conteaza. Eventual sa ii amintesti sa zambeasca zilnic pentru ca traieste.
'Sti si tu ca ne vantura vantul dupa cum vrea uneori nu simt pamantul sub talpa mea si atunci imi aduc aminte ca am invatat fara cuvinte' :)