Luciditate transparenta

O noapte perfecta care sa sfarsit cu un rasarit de soare iar raza patrunsa in camera intunecata ma ajuta sa te privesc si sa inteleg ceea ce traiesc, nu e ceva nou dar e rar si tot acest demers ma trezeste tot mai mult si ma face sa cred tot mai mult in mine, in felul meu de a fi, de a gandi, de a atinge. 

E atat de real incat fiecare sarut isi are locul lui si nu e nici prea mult nici prea putin, atingerea isi face si ea locul inevitabil pentru ca inima e infometata si cere sa fie linistita iar rasuflarea e prea intensa sau deloc pentru ca e atat de bine incat uit sa ma mai folosesc de ea.

Poate e prea transparenta fiinta mea in acest joc dar asta sunt un om care se hraneste din iubire si care nu s-ar deslipi de ea, un om care e dependent de ea si in acelasi timp un om care invata sa separe satisfactia de iubire adica momentul monoton fata de cel special.

Am vazut, am trait si uitema aici... Invat cum sa exprim anumite traiti pentru ca fac parte din viata mea si nu le las deoparte, fara rusine.

E ata de usor sa fi fericit si uite ca desi stim ca e asa alegem calea cea mai grea.